Disforie sensibilă la respingere (RSD)

Este reacția emoțională exagerată la orice formă de respingere, critică sau chiar impresia că cineva te-a judecat.
Poate apărea ca o durere emoțională reală, aproape fizică. Un comentariu neutru, o glumă nevinovată sau un mesaj fără emoji devin motive să te simți rușinat, neiubit sau complet respins. Mulți cu ADHD ajung să evite relații sau situații sociale de teamă că nu vor fi acceptați.

Prasensibilitate senzorială, când totul este prea mult

Persoanele cu ADHD pot fi extrem de sensibile la stimuli precum lumina puternică, zgomotele repetitive, mirosurile intense sau hainele inconfortabile. Nu e doar o preferință, ci o reacție reală a creierului care se simte deja copleșit. Un sunet de fundal pe care alții nici nu-l aud te poate face să simți că îți explodează capul. Când e prea mult din toate – din afară și dinăuntru – corpul zice „gata” înainte să o faci tu conștient.

Nu iei lucrurile în ordinea priorităților

Persoanele cu ADHD au dificultăți în a decide ce trebuie făcut mai întâi. Chiar dacă își propun să înceapă cu sarcinile importante, mintea lor sare ușor la lucruri mai ușoare sau mai interesante, iar astfel prioritățile reale se amână. Acest lucru nu ține de lipsă de voință, ci de modul în care creierul gestionează atenția și organizarea.

Percepția distorsionată a timpului

Persoanele cu ADHD au o funcționare diferită a creierului, în special în zonele responsabile de planificare și gestionarea timpului, cum ar fi cortexul prefrontal. Din cauza unei comunicări mai puțin eficiente între aceste zone și alte părți ale creierului, ele au dificultăți în a evalua corect cât timp trece. Ca rezultat, timpul poate părea că trece fie prea repede, fie prea încet, ceea ce face greu să se organizeze și să respecte termenele.

Disfuncție executiv

Ai de făcut curățenie în bucătărie, dar nu știi cu ce să începi. Mintea ta sare de la o idee la alta, iar tu rămâi blocat(ă), simțindu-te vinovat(ă) pentru că nu reușești să pornești. Nu e lene, ci o dificultate reală a creierului de a-ți organiza pașii și de a începe sarcinile. E o luptă invizibilă care poate părea frustrantă, atât pentru tine, cât și pentru cei din jur.

Totul sau nimic

La ADHD, lucrurile sunt adesea în extreme, fără cale de mijloc. Ori faci totul impecabil, ori totul devine un haos. Ori îți pasă exagerat de mult, ori nu-ți pasă deloc. Ori vorbești fără oprire, ori taci complet. Ori mănânci în exces, ori aproape deloc. Această stare „totul sau nimic” face dificil să găsești echilibrul și creează frustrare pentru tine și pentru cei din jur.

Îndoiala de sine și sindromul impostorului

Mulți oameni cu ADHD se confruntă cu sentimente persistente de inadecvare și neîncredere în propriile abilități, chiar și când au realizări evidente. Această „îndoială de sine” poate amplifica anxietatea și duce la sentimentul că „nu merită” succesul lor, fenomen cunoscut drept sindromul impostorului.

Funcționezi doar când ești pe ultima sută de metri

Cu ADHD, rareori începi ceva din timp. Nu pentru că nu-ți pasă, ci pentru că fără presiunea unei limite clare, creierul refuză să pornească. E ca și cum ai avea un buton de start care funcționează doar când timpul e pe terminate. Zile întregi amâni, te învârți, faci orice altceva. Dar când mai e puțin și se aprind toate becurile de alarmă, brusc te activezi. Faci în două ore ce n-ai făcut într-o săptămână. Nu e comod, dar este singurul mod în care funcționează mintea ta.

Ești prezent, dar absent

Cu ADHD, e ca și cum ai fi fizic aici, dar mintea ta zboară în altă lume. De multe ori auzi „trăiești în lumea ta” și este adevărat gândurile te poartă departe, iar corpul rămâne în urmă. Partea asta a ADHD-ului pe mine personal mă frustreaza cel mai mult pentru ca efectiv simt ca-mi fura bucuria de a trai cu adevăr.

Oscilații rapide de dispoziție

Treci de la fericire la tristețe sau iritare în foarte scurt timp. Aceste schimbări nu sunt doar simple capricii, ci provin din dificultățile creierului de a regla emoțiile și răspunsurile la stres. Pentru că sunt intense și imprevizibile, mulți confundă aceste oscilații cu tulburarea bipolară, deși sunt lucruri diferite.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *